Andreea, a fost în America de două ori la rând pe parcursul anilor de licenţă, iar de doi ani este manager de program în cadrul companiei Acord Travel Romania.

Fiecare dintre cele două experienţe trăite în State au fost una mai bună decât cealaltă. Asta le zice tuturor când o întreabă, de ce? Pentru că în câteva luni în S.U.A., trăirile ei interioare au fost duse la maximum, iar limitele de orice fel i-au fost depășite.

  ”Salutare tuturor, mă numesc Andreea, povestea mea a început în urma cu 4 ani, când am plecat pentru prima dată în State.image1-2

Totul a pornit din curiozitate, am vrut să fac ceva mai mult decât restul, am vrut să îmi demostrez că pot să fac și facultate, dar pot să particip și la programe de schimb de experiență, să călătoresc, să învăț limba engleză, să îmi fac prieteni din întreaga lume și să îmi extind orizonturile. Prin urmare am fost de două ori în SUA, iar de doi ani ajut și îmi doresc să inspir cât mai mulți tineri să încerce aceasta experientă.

Știu că mulți din cei ce veți citi acest articol sunteți doritori să transformați în realitate visul american vara viitoare sau să vă creaţi o părere de ansamblu asupra acestui program. Așa că mi-am propus să fiu sinceră și să vă zic solemn că merită orice, ca să trăiți ceea ce, pun pariu, că nu vi s-a mai întâmplat.”

Încă din momentul când s-a înscris în program avea emoții și nu știa sigur cum va fi necunoscutul: interviuri, acte, viză, drumuri încoace și-ncolo, rezolvă și cu facultatea, până în momentul când a ajuns și a văzut pe geamul micuț al avionului, pământul american!

Ambele veri a ales să mergă pe Coasta de Est, în orașul Philadelphia și capitala Washington DC, aproape de marile orașe.

,,Nu ai cum să nu observi diferențele majore, nu ai cum să nu recunoști ceva ce numai în filme ai văzut: modul cum îți vorbesc și te întâmpină oamenii, cum arată clădirile, cum e amenajat totul, cum arată acele cartiere de lux, mâncarea, magazinele, ce să mai… ești în filmul tău American. Și culmea, chiar e filmul tău, ești și regizor, dar și actor. Încă din momentul în care ți-ai ales locația și job-ul, ai făcut o decizie și așa îți va decurge povestea.”

,,Ambele dăţi am plecat cu bani împrumutaţi din bancă şi am reuşit să îi returnez de fiecare dată şi mi-au rămas şi de călătorii. Ce-i drept nu am putut să vizitez tot ce mi-aş fi dorit, sau sa-mi cumpăr fel de fel de suveniruri. În schimb m-am bucurat pe deplin în fiecare zi, chiar dacă uneori o duceam mai greu financiar, ori duceam dorul de casă, important e să te bucuri de ceea ce trăiești acolo, iar bogațiile acumulate din experiențe au valoare pe termen lung.”

Pentru studenți, tânăra are un singur sfat: lăsați nedumeririle și alegeți să mergeți în America, timpul le rezolvă pe toate, înarmați-vă cu o doză de ambiție, energie și entuziasm și veți avea parte de schimbare și evoluție. America îți va zgudui mintea și sufletul, într-un sens care vrei tu să fie!