Hello, numele meu e Cristina, sunt o persoana pozitivă, prietenoasă, ambițioasă, cu un bagaj mare de vise. Aventura mea în cadrul companiei Acord Travel a început prin realizarea primului meu vis și anume cel de a vedea lumea care se află după hotarele țării mele. Când am plecat în prima mea călătorie, am fost uimită cât de mare și uimitor este universul. Atunci am înțeles că mai am încă multe locuri extraordinare de vizitat și lucruri de admirat. Acea primă călătorie a fost doar un imbold de a merge mai departe și a depăși noi limite.

Fiind studentă, am fost determinată să aplic la programul Work and Travel împreună cu echipa Acord Travel. La acel moment cunoșteam deja destul de multe despre program din experiența prietenilor. Respectiv, nu aveam nici o îndoială că fac pasul corect, care avea să mă schimbe în sensul bun al cuvântului.

Prin prisma programului Work and Travel am reușit să-mi ating noi obiective și să obțin experiențe valoroase. În primul rând, am cunoscut o mulțime de oameni minunați, de la care am învățat lucruri valoaroase. În al doilea rând, mi-am îmbunătățit nivelul conversațional al limbei engleze. În plus, am cunoscut o cultură nouă, am călătorit și m-am bucurat din plin de libertatea pe care o aveam. Ca rezultat, programul m-a ajutat să mă descopăr pe mine.

Am înțeles că pot mult mai multe decât credeam. Cu cât reușeam să ies tot mai mult din zona mea de confort, pe atât căpătam mai multă încredere în forțele propriile. Voi minți spunând că nu mi-a fost frică la început, mai ales fiind o persoană timidă și introvertă. Însă dorința de a cunoaște și de a crește era mult mai puternică decât toate temerile mele.

Experiența acumulată m-a motivat astăzi să activez în calitate de manager al programului Work and Travel. Sunt mulți tineri care abia așteaptă să exploreze lumea, iar eu sunt cea care vrea să-i îndrume și să-i ajute. Work and Travel a fost cel mai minunat lucru ce mi s-a întâmplat în perioada studenției, iar această istorie v-a rămâne mereu în sufletul și amintirile mele. Dacă vrei și tu să-ți depășești limitele și să trăiești o experiență de neuitat, atunci nu ezita să aplici la programul Work and Travel împreună cu noi, echipa Acord Travel.