Probabil că cele mai mari frici sunt cele pe care nici nu le considerăm frici, ci mai degrabă instanțe ale lui ,, se poate” cu ,,nu se poate”, justificându-ne astfel, de fiecare dată, piedicile pe care ni le impunem. De aceeași sorginte este și frica de a călători.
Să călătorești, este asemenea unui vis. Visele sunt o manifestare a conștientului, pentru că știm de existența acestora, știm foarte bine că ele ne ajută să avem un scop în viață permițându-ne să rămânem cu picioarele pe pământ, pentru a putea merge pe drumul corect. Unul dintre visele mele mărețe este de a ajunge în Statele Unite ale Americii, de a vizita New York-ul, Cascada Niagara, Chicago, și multe alte locuri, pe care le-am văzut doar la televizor sau în reviste. Acest vis a fost aproape de a fi îndeplinit în vara anului 2020, însă, condițiile actuale nu mi-au permis să ajung unde mi-am dorit, dar, eu niciodată nu renunț la visurile mele. Sunt sigur că Acord Travel, mă va ajuta în vara anului 2021 să pășesc pe tărâmul Statelor Unite ale Americii și să-mi îndeplinesc marele vis. Faptul că acuma fac parte din echipa Acord Travel Iași, îmi permite nu doar să cunosc experiențele studenților și colegilor mei, ci să și ajut cu mare drag studenții dornici de a-și trăi visul american. Cred că anume plăcerea de a-i ajuta pe studenți să iasă din zona de confort, să-și depășească fricile, și să-și ia inima în dinți pentru a face ceea ce le cere sufletul m-a motivat să mă înscriu la Programul American Summer în calitate de coordonator de program. Niciodată nu este târziu să-ți urmezi visul, sau să faci ceva frumos în viață, pentru ca după aia să-ți amintești cu drag.
Sfatul meu este următorul: umple-ți viața cu aventuri, nu cu lucruri. Trebuie să ai povești de împărtășit, nu obiecte de arătat.