Bună sunt Daniela și mă număr printre studenții care nu au ezitat să spună DA în a avea una din cele mai tari experiențe!

Programul Work&Travel este o oportunitate unică și extraordinară pentru tinerii entuziaști care doresc să își dezvolte abilitățile, să exploreze noi culturi și să își extindă orizonturile, acestea fiind și printre motivele datorită cărora am decis să mă înscriu într-un astfel de program.

Consider că este o experiență valoroasă care poate să-mi oferi șansa să descopăr de ce sunt în stare și să permită curiozității mele să afle cât mai multe lucruri despre Statele Unite, despre cultura și modul în care oamenii interacționează unii cu ceilalți, despre mediul muncii, și cel mai important, despre mine ca persoană.

Este o posibilitate minunată de a cunoaște oameni noi și interesanți din toată lumea, care în mod normal, nu i-aș fi întâlnit niciodată stând doar în confortul casei mele. Și pe lângă toate acestea, voi avea șansa să vizitez locurile mele de vis care doar prin filme și social media puteam să le admir. Aștept cu nerăbdare oportunitatea de a trăi o experiență unică și de a descoperi tot ce America are de oferit.

Îndrăznește ca și mine să visezi și să faci primul pas pentru o experiență pe care nu o vei uita!

Daniela Chitoraga– Manager ACORD Travel